Invatatoarei mele

A venit 8 Martie!
Aseara Andu mi-a aratat un desen frumos pentru doamna invatatoare;
Era cadoul ce-l pregatise!
Cand am vazut desenul, am simtit ca-i lipseste ceva:

In fiecare floare din acest desen,
un sentiment am vrut sa-nsemn,
mai desenam, ma opream, ma intrebam: "cum e desenul ce-l doresc?"
Iar mana mea pe foaie, incet-incet curgea,
simteam ca va iubesc!

Si ma gandeam ca poate v-am mai suparat,
dar zambetul din ochi adesea imi spunea ca m-ati iertat.
In fiecare zi mi-ati desenat un cadru scolaresc
Si de aceea eu simt
ca va iubesc!

Prin tot ceea ce faceti, ne-nvatati;
E baza noastra si cu drag ne-o dati,
ca verticali in banca si in viata noi sa fim,
de aceea noi cu toti din clasa,
eu simt ca va iubim!

Cand invatam sa schiem?

Nu, nu mi-a pus Evi intrebarea asta! Sa fim seriosi!

Nu-i sta in fire sa abordeze o problema in stilul asta! Nicidecum!

El cand vrea ceva, trece direct la subiect pe un ton destul de hotarat, stil care adesea tot incercam sa-l mai influentam atunci cand ia proportii! Si staruie folosind fel de fel de explicatii si justificari, de am inceput sa-mi fac obicei din a ma simti provocat sa-i tot pun obstacole :)

Si uite asa:

„Tati v'eau mult sa ma dau pe schiu'i“ Hai pe pa'tie acum, te ’og f ’umos!

- Pai si daca mai cazi prin zapada, ca asa-i cand inveti sa schiezi?!

- Si tze daca! mie m'e platze sa cad in zapada...ha ha ha!

Si intradevar, n-a mintit!

N-are rost sa pierd timpul cum au decurs lectiile pe care i-le-am servit! oricum n-au fost multe!

Mi s-a parut interesanta o faza care ne-a facut-o pe partie!

Dupa ce l-am pus pe roate(schiuri) cu sportul asta, incepui sa schiez si eu cu fatza ca tot omul, el al doilea si apoi restul trupei;

din cand in cand ma mai uitam in urma dupa el;

si cum mergeam noi toti in sir indian pe partie, deodata il vad pe Evi cum se lasa asa din mers, linistit si nepasator pe o parte, face o schema ca patinatorii pe gheta, si ramane pe jos;

Dar nu oricum, ci transformand in imaginatia lui toata zapada din juru-i in nisipul de asta vara de pe plaja si-o strangea in jur, in timp ce noi ne grabeam sa ajungem care mai de-care la el sa-l ridicam din zapada...

Depozitul din Timisoara

In Timisoara a fost mult mai greu sa deschid un nou depozit cu panouri sandwich pe stoc;
De ce?
Pentru ca afacerea asta presupune o mare suprafata de teren, iar tot ce gaseam in zona Timisoarei era de la 1500euro/luna in sus pentru maxim 2-3000mp, cat ar fi fost minimul necesar desfasurarii
afacerii; asta in situatia in care terenul nu era betonat si avea doar imprejmuire si curent electric;
Nu voiam sa ma arunc din prima la cheltuieli pentru ca spre deosebire de Sibiu aici am ceva concurenta pe segmentul acesta si nu stiam cum va merge afacerea;
In cele din urma am reusit sa amplasez afacerea intr-o zona buna, destul de circulata si in conditii contractuale destul de bune;

Pamflet

Si daca chiar ar fi sa comparam

Nu dupa cum gandim, ci dupa ce avem,

Cu usurint-am reusi sa impartim

Lumea in doua; Dar cum ne-mbogatim?

La inceput incet-incet, o lege… doua

Se-ncalca cu intentie, sau zice-se "ca-i noua"

Dar pe masura ce aduna, le tot place sa adune,

Cu timpul nu mai agreeaza riscul, dar nici putin sa fure.

Vor cate-o lege sa-i sustina si care le convine

Asa incepe munca de a face lobby, dupa cum se spune;

Se-ntampla deci s-apara o lege, cum dansii vor sa sune

Apoi din clipa aceea: spor la treaba mai jupane…!

Vorbiram pan-acum de atitudinea fata de stat

Dar reguli sunt si intre ei, adica in privat.

Eeeee, ici fenomenul imbraca doua aspecte

Sunt cei ce vor sau nu, principiul sa-l respecte;

Dar cine stabileste acest principiu ca regula de joc?

Vorbind de cei ce tin la o imagine si n-o arunca-n foc...

Problema lor este ca nu orice principiu-i bun

Ci doar acela care-i ajuta sa creasca-n avere, pe al lor drum.

Asa ca vin ei insisi cu regulile dinainte,

Adesea chiar injuste, sunt gata stabilite;

Principiul se aplica simplu cand el e acceptat,

Problema lor apare cand celalalt s-a intepat.

Unii inteleg, o lasa balta zicand ca n-au realizat,

Altii-s orgoliosi, nu recunoasc, spun prefacut ca au cedat,

Dar sunt si-aceia care o tin mereu pe-a lor si nu-nceteaza

Principiul si-l aplica-n forta; etica, imaginea, deja nu mai conteaza…!



In acest pamflet doresc sa zugravesc in vers modul de lucru a unei parti din capitalistii postdecembristi!

Prima zi de gradinita sau prima zi de scoala?

Luni 12 Septembrie.
O zi frumoasa la propriu si la figurat!
E prima zi de scoala din viata lui Andu si prima zi de gradinita din viata lui Evi;
N-as vrea sa spun ce zi este in viata mea si a Rodicai, ca ar trebui sa intru nitel in filosofie :) asa ca ma opresc la chestiuni de organizare;
Intrebare catre mititei:
Cine duce pe Andu la scoala si cine duce pe Evi la gradi?

dupa cateva scurte dezbateri, ca mami pe unul ca tati pe celalat, noi ca vrem amandoi sa fim si colo si colo, "ne-a descurcat" Andu si a oferit solutia:
Il ducem toti cu alai pe Evi la gradinita, dupa care ne indreptam spre scoala!
Zis si facut!
La gradi, acelasi scenariu ca-n urma cu 4 ani, cand o parte din copiii dezlipiti de la pieptul mamicilor, incepusera concertul, iar o parte dintre ceilalti se pregateau sa continue solvegiu pe alte tonalitati;

Evi, ce facea Evi?

Evi al nostru era psihologul de serviciu, adica facea o treaba buna din punctul sau de vedere, dar cam ineficienta, adica se apucase sa-i mangaie pe toti, sa-i consoleze si sa-i convinga ca-i bine la gradi; Partea prosta este ca mititeii sai colegi nu prea luau in calcul sfaturile si mangaierile lui …

L-am surprins in cateva ipostaze din astea, dupa care l-am lasat sa-si faca treaba cum stie el mai bine si am plecat mai departe la scoala;

Aici trec peste cuvantarile de deschidere si intram in clasa;

Dupa ce prichindeii si-au ocupat locurile in banci, care cum au vrut si le-a placut, a venit si intamplarea care mi-a amintit de prima mea zi de scoala, adica momentul cand nu doar Andu ci si majoritatea colegilor sai si-au scris numele pe bulinuta pe care au lipit-o in copacelul desenat pe tablita…

Apoi am zarit pe tabla cea mare scris de doamna invatatoare , un motto:

“Nu accepta sa fie si copilul tau cum erai tu, pentru ca tu traiai in alte vremuri”!

 

Pastravaria de la Valea Mariei

Pastravaria aceasta de la Valea Mariei, nu a insemnat doar o noua atractie pentru turistii ce vor fi sa treaca pe aici, ci a fost inca o ocazie de a observa cam ce pare sa-l atraga pe Andu mai mult si mai mult in viata;
NU am apucat sa scriu nici despre el prea multe pe acest blog, dar constructia acestei pastravarii reprezinta intradevar un episod important in viata lui Andu, nu doar a tuturor celor care suntem acolo;

Daca pentru toti cei de la pensiune evenimentul a prezentat interes prin finalitatea sa, pentru Andu a prezentat interes mai mult executia ei;
Acest baietel m-a uimit cu cat interes si rabdare a urmarit executia acestei lucrari;

Interes exista de obicei la toti copiii cand vad sau fac ceva nou, dar de regula ei se plictisesc repede;
Andu insa NU;
A urmarit cu interes si atentie, asemeni unui diriginte de santier; sau mai bine zis, mai mult decat acesta, caruia interesul i-se mai atrofiaza in timp, ramand doar atentia si asta in masura in care mai ramane…
Si as continua prin a preciza ca lucrarile nu au durat o zi-doua, ci mai mult de o saptamana; si nu doar ca a manifestat interes si atentie, dar a pus mana la munca, ma rog…in limitele puterilor sale;

Intr-una din seri ne-am amuzat tare mult cand ne-am trezit cu el zicand asa:
“Au zis baietii ca maine se apuca de treaba la 7! puneti-mi, va rog, ceasul sa sune sa ma trezesc devreme, sa fiu de dimineata cu ei la lucru!” asta desigur pe un ton de om matur plin de probleme pe cap :)
Exact asa am si facut!
Dar degeaba, ca in loc sa ne trezeasca ceasul la 7 pe toti, ne-a trezit el pe la 6, de am auzit decat o voce suparata langa mine: treci ma la culcare, ca nici cand am plecat la mare nu te-ai sculat asa devreme sau sa n-ai somn!

Si uite asa a avut Andu parte sa vada cum creste o lucrare incet-incet sub ochii sai, iar noi am avut si avem parte sa-l vedem pe el cum creste si…cum creste;

Aceste calitati care ma bucur sa le regasesc in forma asta la acest copil imi amintesc tare mult de o parte din calitatile tatalui meu, despre care voi scrie intr-o buna zi!

Nu-ti lua casa! Ia-ti vecini!

Am vazut in revista Capital un articol al lui Claudiu Serban, care mi-a placut;

Controversatul Donald Trump este creditat cu o vorbă pe care o ştiu toţi agenţii imobiliari: Există trei chestiuni de care trebuie ţinut cont în cazul cumpărării unei locuinţe: 1) amplasamentul, 2) amplasamentul şi 3) amplasamentul! Trecând peste evidentul aspect umoristic, butada are o bază extrem de solidă. Ceea ce cumperi nu sunt doar terenul, cărămizile şi mortarul. O investiţie de acest gen are un grad de sofisticare extrem important, românii păcătuind în general printr-un interes mult prea mic faţă de aspectele „soft“ şi închinându-se mai mereu la atotputernicul zeu numit „preţul zonei“. Aceasta este însă o capcană extrem de perfidă, fiindcă valoarea de bază a unei proprietăţi este dată de avantajele şi confortul care derivă din exploatarea ei, la care se adaugă taxa pe ignoranţa cumpărătorului. Or, aceasta din urmă are, încă, în România un nivel extrem de ridicat.
Să ne imaginăm un bloc de locuinţe în care există două apartamente identice ca suprafaţă şi utilităţi. Unul - cel locuit, să spunem, de Vasile - are ferestrele către un parc, fără vecini cu priviri iscoditoare, cu un tei bătrân chiar în faţa balconului. Celălalt - unde să zicem că stă Gheorghe - dă spre o stradă intens circulată şi spre blocul de vizavi, unde un „domn“ cu brăţară de aur pe mână şi lanţ la gât obişnuieşte să se relaxeze zilnic pe muzica lui Florin Salam. (Se ştie deja că genul acesta de muzică trebuie savurată cu volumul la maximum şi geamurile larg deschise, altfel nu are farmec.)

Aţi plăti acelaşi preţ pe cele două apartamente? Aceeaşi zonă, acelaşi bloc, aceleaşi ţevi la subsol, aceeaşi suprafaţă utilă. Şi totuşi, oare nu există o explicaţie simplă pentru faptul că Vasile este tot timpul zâmbitor şi relaxat, în timp ce Gheorghe pare mereu obosit şi irascibil? Realitatea este ca preţul de referinţă al unei locuinţe are doar o valoare statistică. Pentru cel ce-şi ia o casă ca s-o locuiască, există criterii de evaluare mult mai complexe. La ce bun să ai un apartament nou cu suprafeţe vitrate mari dacă la câţiva metri se află ferestrele vecinilor? De ce să-ţi iei o vilă cu grădină dacă o dată pe săptămâna refulează canalizarea? Ce folos are un penthouse luxos cu terasă şi piscină dacă vântul îţi aduce seară de seară un miros infect de la fabrica din apropiere?

Un vechi proverb turcesc (dacă-mi aduc bine aminte) spune: „Nu-ţi lua casa! Ia-ţi vecini!“ Aşa că amatorii de imobiliare au un nou reper în evaluarea tendinţei pe piaţă. Unul mai sănătos şi mai solid decât preţul construcţiei şi al terenului. Propriul stil de viaţă şi cel al oamenilor pe care-i admiră. A locui înconjurat de cei cu care-ţi face plăcere să te întâlneşti merită toţi banii.

Intradevar, candva, in urma cu vreo 10 ani, si eu am fost in situatia proprietarului imobiluilui in care locuieste si am fost nevoit sa ma mut si desigur sa vand din cauza unui astfel de vecin care-i teroriza pe toi din jur;
Daca stam cu chirie, ma mutam de-a doua zi, insa dupa ce am cumparat ignorand acel proverb turcesc :) m-am tot amagit cu speranta ca lucrurile se schimba, dar degeaba;
Acum locuiesc de cativa ani cu chirie si sunt multumit de vecini, de zona, de tot; Si probabil ca voi opta mult timp de acum incolo pe sistemul asta care-mi confera o siguranta si un conform maxim;
Daca apare vreunul din dezavantajele de mai sus, mi-am luat bagajele a doua zi si am plecat, fara sa fiu nevoit sa vand, sa platesc taxele la agentii, la notari sau cu legislatia actuala sa mai ajung si platitor de tva ca vandui dupa un an sau doi de la achizitie :)