Nu-ti lua casa! Ia-ti vecini!

Am vazut in revista Capital un articol al lui Claudiu Serban, care mi-a placut;

Controversatul Donald Trump este creditat cu o vorbă pe care o ştiu toţi agenţii imobiliari: Există trei chestiuni de care trebuie ţinut cont în cazul cumpărării unei locuinţe: 1) amplasamentul, 2) amplasamentul şi 3) amplasamentul! Trecând peste evidentul aspect umoristic, butada are o bază extrem de solidă. Ceea ce cumperi nu sunt doar terenul, cărămizile şi mortarul. O investiţie de acest gen are un grad de sofisticare extrem important, românii păcătuind în general printr-un interes mult prea mic faţă de aspectele „soft“ şi închinându-se mai mereu la atotputernicul zeu numit „preţul zonei“. Aceasta este însă o capcană extrem de perfidă, fiindcă valoarea de bază a unei proprietăţi este dată de avantajele şi confortul care derivă din exploatarea ei, la care se adaugă taxa pe ignoranţa cumpărătorului. Or, aceasta din urmă are, încă, în România un nivel extrem de ridicat.
Să ne imaginăm un bloc de locuinţe în care există două apartamente identice ca suprafaţă şi utilităţi. Unul - cel locuit, să spunem, de Vasile - are ferestrele către un parc, fără vecini cu priviri iscoditoare, cu un tei bătrân chiar în faţa balconului. Celălalt - unde să zicem că stă Gheorghe - dă spre o stradă intens circulată şi spre blocul de vizavi, unde un „domn“ cu brăţară de aur pe mână şi lanţ la gât obişnuieşte să se relaxeze zilnic pe muzica lui Florin Salam. (Se ştie deja că genul acesta de muzică trebuie savurată cu volumul la maximum şi geamurile larg deschise, altfel nu are farmec.)

Aţi plăti acelaşi preţ pe cele două apartamente? Aceeaşi zonă, acelaşi bloc, aceleaşi ţevi la subsol, aceeaşi suprafaţă utilă. Şi totuşi, oare nu există o explicaţie simplă pentru faptul că Vasile este tot timpul zâmbitor şi relaxat, în timp ce Gheorghe pare mereu obosit şi irascibil? Realitatea este ca preţul de referinţă al unei locuinţe are doar o valoare statistică. Pentru cel ce-şi ia o casă ca s-o locuiască, există criterii de evaluare mult mai complexe. La ce bun să ai un apartament nou cu suprafeţe vitrate mari dacă la câţiva metri se află ferestrele vecinilor? De ce să-ţi iei o vilă cu grădină dacă o dată pe săptămâna refulează canalizarea? Ce folos are un penthouse luxos cu terasă şi piscină dacă vântul îţi aduce seară de seară un miros infect de la fabrica din apropiere?

Un vechi proverb turcesc (dacă-mi aduc bine aminte) spune: „Nu-ţi lua casa! Ia-ţi vecini!“ Aşa că amatorii de imobiliare au un nou reper în evaluarea tendinţei pe piaţă. Unul mai sănătos şi mai solid decât preţul construcţiei şi al terenului. Propriul stil de viaţă şi cel al oamenilor pe care-i admiră. A locui înconjurat de cei cu care-ţi face plăcere să te întâlneşti merită toţi banii.

Intradevar, candva, in urma cu vreo 10 ani, si eu am fost in situatia proprietarului imobiluilui in care locuieste si am fost nevoit sa ma mut si desigur sa vand din cauza unui astfel de vecin care-i teroriza pe toi din jur;
Daca stam cu chirie, ma mutam de-a doua zi, insa dupa ce am cumparat ignorand acel proverb turcesc :) m-am tot amagit cu speranta ca lucrurile se schimba, dar degeaba;
Acum locuiesc de cativa ani cu chirie si sunt multumit de vecini, de zona, de tot; Si probabil ca voi opta mult timp de acum incolo pe sistemul asta care-mi confera o siguranta si un conform maxim;
Daca apare vreunul din dezavantajele de mai sus, mi-am luat bagajele a doua zi si am plecat, fara sa fiu nevoit sa vand, sa platesc taxele la agentii, la notari sau cu legislatia actuala sa mai ajung si platitor de tva ca vandui dupa un an sau doi de la achizitie :)