Cand totul a-nceput o emoţie-n adanc am simţit
Credeam cu tărie ca-n curand se va fi ispravit
Degeaba spus-am ce-a fost, ca n-a mai contat
Si-ncetul cu-ncetul o teama in suflet s-a infiripat.
Cand auzit-am cum poate-acuza cel de jos
El care se crede mai sus decat Cel de Sus,
Un sentiment de frica mi-apare deodat
Speranta imi scade firav, in'nabusirea unui oftat.
Si-nserile lungi cand astept sa vin-o minune
Ma vad ratacit si simt disperarea cum vine,
Nu vad inainte decat un zid, intuneric cu ceata.
Cazut intr-o grota, pe-o insula pustie de gheata.
Si-n mijlocul ei izolat si făr'de lumina
Nu las nicidecum disperarea sa vina,
La deznădejde refuz cu tărie sa ma gandesc
Ca-mi poate fi dat vreodata sa pot s-o traiesc.
O randunica obosita coboara zglobie in cea grota
Deschide tremurand pliscul si lasa sa cada o notă,
Nu e salvarea mea din grota rece si-ntunecată
Ci evadarea din mine spre cum voi fi altadată.
In primele 4 strofe am vrut sa evidentiez in vers succesiunea intensitatii trairilor prin care poate trece un om in situatii catastrofice, unice sau pentru unii chiar ultimele din viata: emotie, teama, frica, disperare, deznadejde.
Desigur ca situatia mea nu le-a atins pe ultimele 2, ceea ce se desprinde si din poezie.
Apoi, dupa primele patru strofe ma intorc din sfera tematicii generale a descrierii evolutiei treptate succesive a unei categorii de trairi nestraina mie, pentru ca in a V-a strofa sa ma limitez scurt, comprimat la sustinerea de care ma bucur din partea celor dragi.
Credeam cu tărie ca-n curand se va fi ispravit
Degeaba spus-am ce-a fost, ca n-a mai contat
Si-ncetul cu-ncetul o teama in suflet s-a infiripat.
Cand auzit-am cum poate-acuza cel de jos
El care se crede mai sus decat Cel de Sus,
Un sentiment de frica mi-apare deodat
Speranta imi scade firav, in'nabusirea unui oftat.
Si-nserile lungi cand astept sa vin-o minune
Ma vad ratacit si simt disperarea cum vine,
Nu vad inainte decat un zid, intuneric cu ceata.
Cazut intr-o grota, pe-o insula pustie de gheata.
Si-n mijlocul ei izolat si făr'de lumina
Nu las nicidecum disperarea sa vina,
La deznădejde refuz cu tărie sa ma gandesc
Ca-mi poate fi dat vreodata sa pot s-o traiesc.
O randunica obosita coboara zglobie in cea grota
Deschide tremurand pliscul si lasa sa cada o notă,
Nu e salvarea mea din grota rece si-ntunecată
Ci evadarea din mine spre cum voi fi altadată.
In primele 4 strofe am vrut sa evidentiez in vers succesiunea intensitatii trairilor prin care poate trece un om in situatii catastrofice, unice sau pentru unii chiar ultimele din viata: emotie, teama, frica, disperare, deznadejde.
Desigur ca situatia mea nu le-a atins pe ultimele 2, ceea ce se desprinde si din poezie.
Apoi, dupa primele patru strofe ma intorc din sfera tematicii generale a descrierii evolutiei treptate succesive a unei categorii de trairi nestraina mie, pentru ca in a V-a strofa sa ma limitez scurt, comprimat la sustinerea de care ma bucur din partea celor dragi.
Este imperios necesar să devenim constienti de forta noastră interioara, esti un om puternic nu uita asta!“In timp ce lumina calatoreste cu aproximativ 300.000 kilometri pe secunda, gandurile ajung practic instantaneu la destinatie” spune Swami Shivananda în cartea sa Puterea Gandului.Nu esti singur acolo!Puterea mintii devine uluitoare, caci starea noastra de spirit se modeleaza în functie de ceea ce mintea percepe a fi real.Toate gandurile bune!
RăspundețiȘtergere