ceva din ce conteaza

"Nu contează să ai mulţi bani, important este să ai destui." matem. Alexandru Ghe. Radu

miercuri, 4 iunie 2025

Plângere penală în versuri

 


Aseară pe-nserat

Să vedeți ce-am observat 

În curte la niște romi

Ce se vedea printre pomi!


Domnule procuror de la parchetul de pe lângă Judecătoria

Craiova, subsemnatul Adelin MARIA

Va solicit să anchetați ce vă voi sesiza acum

O faptă gravă, observată de sus și nu din drum!


În cartierul Popoveni în timp ce pilotam, 

Un grup de etnici ardeau deșeuri chiar sub al meu geam,

Și încălcând OG-ul 92/2021

Ziceai că-n acel cartier, s-a tras exact cu tunul! 


Și-acum lăsând această sesizare la o parte,

Vă spun chiar vouă cei ce sunteți din societate,

Ca în timp ce vă certați pe războiul de peste Nistru,

Gândindu-vă la acel scenariu groaznic și sinistru,


Vedeți ca respirați hidrocarburi, și alte chimicale poluante,

De-o să murim aici de cancer și de nepăsare frate!

Nici nu ne tre’be conspirații că mergem cu Nicușor la război,

Murim în țara noastră ignoranți, că stăm inerți ca niște oi!


Și dacă pentru aceste fapte voi chiar nu protestați 

Măcar distribuiți să ajungă acest mesaj la autorități 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Simti ca vrei sa spui ceva, scrie aici