ceva din ce conteaza

"Nu contează să ai mulţi bani, important este să ai destui." matem. Alexandru Ghe. Radu

luni, 12 mai 2025

Totul sau nimic!

 


Nu am întâlnit la nici un analist comparația celor două variante C.Antonescu cu G.Simion în turul doi versus situația actuală, așadar deși nu sunt analist, v-o prezint așa cum o văd eu:


TOTUL SAU NIMIC!


Dacă ar fi intrat Crin Antonescu în turul doi cu George Simion, presupunând că Crin ar fi câștigat alegerile, variantă de preferat pentru mulți, dar pe care eu o numesc de compromis, Simion s-ar fi antrenat pentru următoarele alegeri de peste cinci ani și ar fi avut șanse mari să le câștige, pentru că eu personal nu am încredere că Crin ar fi făcut altceva mai mult decât predecesorii săi, oricare dintre ei!

Ce s-ar fi întâmplat în acest răstimp?

Votanții lui Simion și-ar fi alimentat mai departe frustrarea și ar fi atras alături și pe alții astfel încât peste cei cinci ani să își sporească mult mai mult șansele de a deveni președintele acestei țări, adică s-ar fi împins răul cu doar 5 ani!


Și acum varianta actuală cu Simion și Nicușor Dan:

Vă spun că dacă Nicușor va fi președinte, George Simion va dispărea de pe scena politică, dacă Nicușor Dan va face ce trebuie să facă un președinte eficient, chiar dacă guvernarea țării vă aparține celorlalți!

Numind oameni corecți profesioniști la parchete, la serviciile secrete + cei trei judecători în vară la CCR, efectele acestor numiri garantat se vor face simțite în societate astfel încât oamenii să aibă încredere maximă peste cinci ani tot în el, dacă va dori să mai candideze.

Dacă nu va dori să mai candideze, măcar vom fi scăpat la acel moment de curentul pseudo-suveranist, oamenii învățând între timp să aleagă rațional, după ce vor fi observat ca raționalul este soluția în orice!


Dacă va ieși G.Simion va fi fost deja târziu să mai vizionați filmul romanesc:

“Drumeț în calea lupilor” inspirat din realitatea interbelică! 

Aia se va întâmpla, dar suficient de bine cosmetizat și actualizat, încât lumea să continue liniștită activitatea de “degetezare” pe rețele…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Simti ca vrei sa spui ceva, scrie aici