Azi pe prima pagina a ziarelor aparea sub aceleasi titluri
aducatoare de raiting de catre cei insetati sa vada "sange" un articol
despre nevinovatia comisarului Traian Barbuceanu si asta dupa ce
majoritatea acelorasi ziare prezentau fara nicio ezitare in exprimare si
redactare certitudinea vinovatiei sale insotita de mascarada arestarii
sale din urma cu cateva luni.
Pentru ca
exista multa ignoranta, lipsa de profesionalism, superficialitate,
incompetenta in societate, niciodata nu am exclus sa segmentul acesta al
magistratilor ar fi ocolit de aceste defecte profesionale dar cu impact
social major si am invatat sa fiu permanent rezervat in concluzii si
aprecieri dupa receptionarea diverselor informatii primite chiar din
surse rezonabil de credibile.
Iata ca nu mereu tot ce se scrie in rechizitorii este corect, pentru ca sunt si procurori care:
1. sunt rau intentionati
2. sunt patimasi si cu exces de zel
3. nu au timp suficient sa cerceteze si trateaza superficial situatia in graba de a avea activitate intensa
4.
sunt slab pregatiti pentru ca dupa ce in scoala s-au numarat printre
mediocri odata ajunsi in sistem nu sunt preocupati de actul juridic in
sine;
4. nu in ultimul rand gresind isi imagineaza scenarii eronate de la care nu se abat...
Si uite asa ajung sa fie trimisi pe topoganul acuzarii si al proceselor oameni care fie sunt
nevinovati, fie incadrati gresit, iar pana
sa se faca lumina, unii judecatori judeca mergand adesea pe
povestea(rechizitoriu) colegilor procurori.
Dar cati oare pot dovedi contrariul cum a reusit Berbeceanu?
Acolo
probabil au fost dovezi clare de abuz care vor deveni probe ce nu pot
fi ignorate, adica suntem in situatia de la punctul 1.
Cum
ramane insa cu situatiile de la punctele 2-4, caci acelea sunt mai greu
de demonstrat, uneori practic imposibil si fie scapa infractori
periculosi nedovediti, fie mai grav, platesc oameni nevinovati?!